prima oară în Vamă

1

-          Îmi place mai mult abordarea lui Freud, totuși, zise el. Deși are și exagerările lui, dar de aia s-au desprins neo-freudienii.

-          E ciudat cum se îmbină instinctul de supraviețuire a speciei și individului. Gen agresivitate și sexualitate. Și dacă stai să te gândești, cam la asta se rezumă și viața noastră, a răspuns ea.

Astfel de discuții aveau loc în micul grup protejat de mare și nisip. O singură zi pe plajă. O singură zi în care să vadă dacă toate miturile din Vamă sunt adevărate.

A ajuns pe la 13** în Mangalia și deja ploua cu găleata. Trenul înapoi spre casă, în planurile ei, urma să plece pe la 21**, deci avea tot timpul din lume să se bucure de soare și apă și o companie bună. Numai că era singură și ploua și era frig. S-a hotărât să se întoarcă în aceeași zi cu trenul de 16**, n-avea rost. Și-a luat biletul și a căutat o baie.

Ploaia s-a pornit iar, așa că s-a tras sub un acoperiș unde mai erau doi domni vorbind despre ceva, dar n-a fost atentă la discuție. Și-a aprins o țigară și încerca să memoreze locul, când s-a simțit privită. Unul din domni, mult mai tânăr, își rula o țigară în timp ce o privea.

-          Vamă? a întrebat într-un final.

-          Așa voiam, răspunse ea expirând.

-          Voiai? Dar nu acum ai coborât din tren?

-          Ba da, dar plouă și am trei ore la dispoziție să fac ce mi-am propus, nu am timp, n-are sens. Tu în vamă mergi?

-          Da. Dar de ce trei ore? Doar nu ai venit 16 ore ca să te întorci fără să vezi marea, a răspuns el.

-          N-am alt tren, nici unde să dorm. Am numai banii de bus dus-întors.

-          Vorbești serios? Și ai venit numai așa?

-          Păi da, mă descurc. Rera, a spus întinzând mâna spre băiat.

-          Eu sunt C, încântat de cunoștiință.

După alte două fumuri, el s-a uitat la ceas și a zis:

-    Mai avem timp să mergem în vamă și să prinzi trenul. Dacă plecăm acum.

-    Poftim?

-          Păi facem cam 20 de minute până acolo. E și 20, dacă îl prindem pe cel de jumate, ai timp să vii înapoi la tren.

-          Hmm, ok, a răspuns ea încet.

-          Ai zis că n-ai timp să faci ce ți-ai propus, a început el îndreptându-se spre stație. Ce anume vrei să faci în vamă?

-          Să stau desculță în nisip și să mă uit la mare. Și să cunosc oameni.

-          Atunci hai să-ți împlinim scopul! a spus el, aranjându-și rucsacul pe umeri. Ai cunoscut un om, vei mai cunoaște, prietenii mei deja sunt acolo.

2

Autobuzul înghesuit s-a umplut de lume care întreba cât costă biletul și în forfotă, Rera și C s-au așezat în spate de tot. Domnul C știa bine șoseaua, dar geamurile erau acoperite. Tot drumul s-a chinuit să vadă pe unde e, și până la urmă s-a mutat în față, lângă șofer. Din tavan, câțiva picuri de apă murdară s-au prelins pe părul Rerăi, speriind-o. Minutele treceau, ea se gândea numai la ora pe care o va petrece pe plajă.

Vraja s-a rupt când primii pași pe strada principală au revertebrat printre baruri și oameni care povesteau nimicuri. Dar marea era acolo. Se întindea toată, dincolo de orizont și în Rera se năștea o nouă Galatee.

-          Uite, începu băiatul fără să o privească, dacă vrei, eu stau în cort zilele astea. Poți rămâne o noapte și îl împărțim. Oricum ceilalți stau la pensiune și deocamdată sunt singur.

-          Chiar mă voi gândi la asta... Să rămân o noapte și să plec mâine?

Până atunci fata nu realizase că experiența de vamă începuse din tren, când o fată tunsă scurt cu o chitară în spate s-a așezat în vagonul vecin. Când în același tren erau o mulțime de oameni pe care i-ar putea cunoaște, dacă ar rămâne.

S-au despărțit când domnul C a urcat într-un bar, iar ea și-a îndreptat pașii spre mare. La granița dintre asfalt și nisipul ud, s-a descălțat, spunându-și că acesta e un pământ sfânt. Umbrelele din paie adiau, iar tipul din coliba de pe plajă ridica oameni care nu voiau să plătească de pe șezlonguri. Câțiva copii alergau și alți tineri se bălăceau în marea agitată. Rera s-a așezat sub o umbrelă, pe un loc uscat, și și-a amintit de tradiția ei: ”când ajung într-un loc, îmi aprind o țigară”. A tras fiecare fum bucurându-se de acel moment din plin. Valurile îmbrățișau malul și se depărtau, păsările dansau cu apa plonjând și apoi revenind la suprafață. O mică barieră de alge și scoici decora malul, era curățată și reconstruită.

3

Un băiețel în pantaloni scurți se juca pe mal, iar bunicul lui îl privea. Trei tineri s-au așezat pe șezlonguri, dar unul singur a plătit și a rămas acolo. Purta un tricou alb inscripționat, o cămașă în carouri albastre și o pereche de pantaloni scurți. Era încălțat și avea ochelarii pe ochi, deși era înorat și stătea sub umbrelă. Rera s-a ridicat și privea în continuare marea. Should I leave or stay??? În conflictul ei interior s-a simțit privită de băiatul de pe șezlong și i-a zâmbit înapoi.

După câteva minute, băiețelul s-a îndreptat speriat spre bunic, glezna îi sângera și spunea că se lovise de o piatră. Rera s-a apropiat și s-a oferit să dezinfecteze rana, intrând în vorbă cu primii oameni de pe plajă. O fericire nebună a cuprins-o și încerca să fie atentă la ce spunea bunicul despre băiețel, cum vor părinții să devină doctor și-l pregătesc de pe acum, deși are numai 9 ani și cum bunica vrea să slăbească, dar îi tot dă gustări și dacă tot vorbim de lup, uite-o pe bunica! Intră și ea în discuție, dar Rera apucase să îi spună băiețelului că nu știe să înoate.

Explicând fără să respire și cu multe gesturi, băiețelul a dus-o spre apă. Rera și-a dat jos rochița de plajă și a intrat în mare. Nisipul se rostogolea înainte și înapoi sub tălpi, valuri calde și spumoase o loveau, se spărgeau de gleznele ei și fugeau, dar ea se cufunda tot mai mult în apă și, în lumina albă, părea o fiică a lui Poseidon despre care grecii au uitat să scrie. Tânărul încă o privea, dar ea se juca cu băiețelul, oferindu-le bunicilor puțină pauză.

Din neatenție, un val a împins-o și a căzut în genunchi pe nisip. Acum amândoi erau marcați de experiența în vamă! Și era rândul băiețelului să curețe rana tinerei.

4

Nu după mult timp, domnul C a sunat. Era ori timpul să plece, ori să rămână. Rera și-a zis Carpe Diem de câteva ori, și-a strâns lucrurile și a pornit înapoi spre bar.

Pe drum a fost abordată de diferite feluri de oameni în diferite stări de conștiență. Era ora 15, cum puteau fi oamenii beți la ora aia? Rămăseseră în aceeași stare de seara trecută? În fine, Rera a trecut rapid printre ei, desculță și s-a întâlnit cu domnul C și cu o amică de-a lui. Au pornit împreună spre locul de campare și au montat cortul.

Strada până acolo era plină de pietriș și cioburi, iar curtea în care intrară avea o baltă de noroi în fața porții. Prima mizerie de vamă pe tălpi, primele picături de apă sărată în păr. Primii oameni cu care purta o discuție interesantă.

-          Ați auzit de paradoxul lui Tezeu? a început C. Spune că dacă Tezeu avea o barcă, dar pe mare, și din diverse motive, piesele din barcă încep să fie înlocuite, până la ultima, cu echipaj cu tot, va ajunge în port aceeași barcă?

-          Păi dacă înlocuiește totul, nu mai e aceeași, răspunse amica lui C.

-          Ba da, e aceeași. Nu puteau înlocui baza bărcii fără să o scufunde, interveni Rera. E ca și când ai reconstrui casa exact la fel, pe aceeași fundație.

-          E  totuși aceeași casă? E un exercițiu de imaginație. Să spunem că se poate înlocui tot ce există din barcă. Nu se modifică forma sau viteza cu care merge sau alte detalii. E aceeași?

-          Hmm, ar putea fi. E complicat.

Odată ajunși în curte, au fost întâmpinați de ”nenea” care închiria curtea. Stătea în fața unei căsuțe mici împrejmuită de struguri, dar în spatele ei era livada în care urmau să își pună corturile. Vreo cinci fură deja instalate. În mijlocul curții era o clădire înaltă cu un fel de mansardă, iar domnul C a început să povestească despre cum e să dormi acolo, aproape sub cerul liber, alături de oameni pe care abia i-ai cunoscut. Baia era într-o clădire mică, în spatele casei, trei dușuri, trei chiuvete și trei toalete, separate. Livada avea meri roșii și plini, cu crengile atârnând și pruni și peri, din ce a observat Rera.

Și-au montat cortul, și-au luat costumele de baie și înapoi în apă!

5

Drumul a fost la fel, cu excepția faptului că domnul C provoca fetele la gândire prin tot felul de paradoxuri. Prima bere a fost deschisă cu bricheta Rerăi, care s-a rupt în mai multe bucățele în mâna domnului C. Următoarea jumătate de oră a fost dedicată reparării brichetei, la care cei trei au renunțat până la urmă, realizând că lipsește o bucățică. Ajunși pe plajă, au mers destul de mult până să aleagă un loc unde amica domnului C a întins un cearceaf.

Au intrat în mare și s-au lăsat purtați de povești și suficiente valuri încât s-au îndepărtat de lucruri și au fost nevoiți să se întoarcă înapoi, în ciuda valurilor. După un timp, vântul a devenit rece și tăios, așa că s-au hotărât să iasă, dar nu au rămas mult timp pe plajă și s-au retras la cort.

Rera a ajuns, a făcut un duș rapid și s-a îmbrăcat cu hainele pe care le purtase în tren. În timp ce ea mânca, domnul C vorbea la telefon și cu fiecare cuvânt pe care-l spunea, Rera se simțea tot mai aproape. De parcă... de parcă ar fi gemeni, rupți din aceeași stea.

Pe seară, domnul C a recomandat o petrecere pe plajă.

6

Așteptând înnoptarea, cei doi s-au retras pe plajă, unde s-au întâlnit cu restul grupului. Rera a cunoscut oameni fascinanți și talentați și a discutat cu două dintre fete, în special despre vicii, în timpul în care ceilalți jucau volei. Una dintre fete afirma că viciul ei e pictura. Îi plăcea să picteze și vorbea cu pasiune despre asta, dar prefera să nu își arate arta  nimănui. ”Pictez pentru mine!” insista, oricât încerca Rera s-o convingă că arta e importantă și ar putea ajuta pe cineva într-o zi.

După meciul de volei, oamenii s-au adunat la pături și au început să discute despre studii. Majoritatea studiau dreptul, o făceau din pasiune și în timpul liber se delectau cu beletristică ciudată sau complexă, care mai de care mai intelectuali. Domnul C se apucase de citit dintr-o carte groasă, veche, cu coperți maro.

Fata cu chitara din tren, fata cu părul scurt, a trecut pe lângă ei, iar Rera, care până atunci nu intrase în discuții, s-a luminat la față și a strigat-o:

-          Hei, tu! Fata cu chitara! Heeei! Vino aici!

Flutura mâinile ca și când viitorul ei depindea de asta, iar fata cu chitara s-a apropiat și a luat loc lângă ei. Unul din băieți s-a entuziasmat peste măsură; striga că iubește să cânte și singura lui dorință a fost să cunoască pe cineva cu care poate cânta pe plajă, spunea că acum poate muri liniștit.

Fata cu părul scurt s-a prezentat și a vorbit puțin despre viața ei. Era încă la liceu, iar prietena ei cea mai bună venise din Cluj și plănuia să se mute la București, cu ea. Fata cu părul scurt a spus că nu vrea să plece din țară, că vrea să rămână și s-o lase un loc mai bun. A spus că vrea să facă tatuaje în viitor. Avea trei deja, din câte a numărat Rera. Unul cu o vulpe îmbrățișând un iepure, unul pe care scria ceva pentru mama ei și o mică inimioară la gleznă.

S-au apucat de cântat, tot felul de lucruri pe care le știau și îi amuzau sau întristau și, încet, oamenii s-au retras până când au rămas doar Rera și C, citind poezia lui Nichita Stănescu, cu voce tare, pe rând, comentând-o, minunându-se și râzând. Rera a insistat să fotografieze primele versuri pe care le citise ”ne-am mărturisit unul altuia/ cel mai tainic secret -/ acela că existăm”. Domnul C a subliniat în cuprins poezia și au continuat până a fost prea întuneric să mai citească, până au revenit și au plecat din nou ceilalți oameni. Erau până la urmă numai ei, un nucleu, o stea, interpretând poezie pe malul mării, vorbind despre sensul existenței, ce înseamnă să fii, cum e să te scufunzi în neființă.

7

-          Iubita mea e la filosofie, acum dă la doctorat. Filosofia a fost mereu pasiunea mea, pe lângă drept. Aș vrea să fac o licență în asta, să citesc, îmi place prea mult ca să mă rezum numai la ce știu.

Domnul C vorbea deschis despre ce era important pentru el, în timp ce se îndrepta spre cort, să mai ia câteva beri pentru petrecere. Rera îi punea întrebări despre morala anumitor gesturi, despre filosofia unor scriitori despre care și ea știa câte ceva. Un lucru i-a rămas întipărit în minte, totuși. ”Eu pe Noica l-aș pune pe raftul cu literatură în biblioteca mea. E prea metaforic pentru filosofie”.

-          Ce crezi despre existența mai multor suflete-pereche? a întrebat fata dintr-o dată, întrerupând liniștea.

-          Cred că există, dar trebuie să spunem și nu.

-          Cum adică?

-          Adică există mai multe, dar tu trebuie să alegi dintre ele.

-          Deci crezi că există mai multe, dar e unul principal.

-          Da, unul cu care să vrei să îți petreci toată viața, confirmă băiatul. Tu ce crezi?

-          Și eu cred că există și te-am întrebat asta pentru că am senzația că ești unul din sufletele mele pereche.

-          Nu pot spune că sentimentul e reciproc, doar pentru că am citit poezie și am stat mai mult timp împreună azi.

-          Nu trebuie să o iei romantic, i-a răspuns ea.

-          N-am zis asta, deși cred mereu că acolo se ajunge, altfel ce scop ar avea? Aici trebuie să spui nu celorlalte suflete. Să nu mergi singur să vezi locuri pentru că ai vrea ca ea să fie cu tine. Sau el.

-          Cred că avem o conexiune mai profundă. Te văd cum ești, ca o variantă masculină a mea. Gesturile tale, cuvintele pe care le folosești, ce ești până unde m-ai lăsat să te cunosc. Voiam numai să spun că mă bucur că te-am cunoscut. Mi se pare genial să mă uit la tine și să mă regăsesc în ce spui, în ce exiști. În ființa ta.

8

Curând erau pe plajă, într-un loc numit ”Stuf”. Domnul C spunea că aici se strâng oamenii și dansează, dar era aproape miezul nopții și nu dansa nimeni. Deci C s-a pus pe dans. A început să se lase purtat de muzică de-a lungul și latul plajei; spectacolul avea un reflector nemișcat – stâlpul langă care lumea își lăsa lucrurile, iar lumina lui dansa cu umbra lui C. În curând Rera i s-a alăturat într-o confuzie nebună de aruncat mâini și picioare și simțitul ritmului până în măduva oaselor și vibrația plajei și a oamenilor și a muzicii, tot contextul era favorabil pentru ce va urma să se întâmple.

-    Vino să ne băgăm între ei și să îi luăm la dans! a strigat C.

-    De ce?

-    De ce nu?!

Așa că au pornit și au intrat prin grupuri, despărțindu-le și unindu-le în dans. Au întânit un grup de oameni care de 17 ani veneau în vamă să se reîntâlnescă, pentru că se împrăștiaseră în lume, oameni timizi, monștri timizi care abia așteptau momentul prielnic dezlănțuirii, oameni aroganți, beți, fericiți, triști, îndrăgostiți. Nu după mult timp, cu toții au format un cerc și intrau pe rând în centru ca să danseze. Rera și C animau lucrurile când nimeni altcineva nu făcea asta. Un tip s-a apropiat de Rera și i-a spus că fratele lui urmează să se însoare și că au venit în vamă pentru petrecerea lui de burlac. Ea l-a dus în mijlocul cercului și a strigat că se însoară, iar tânărul a primit urări de bine și dansuri și bătăi pe umăr și case de piatră. Un altul a rugat-o să danseze cu amicul lui, ”că e prima oară în vamă”, așa că Rera l-a prezentat mai multor oameni și l-a dansat. A făcut la fel cu restul oamenilor singuri, până nu s-au mai simțit singuri. Domnul C făcea exact același lucru și când oboseau, se chemau din priviri în centrul cercului și dansau. C o învârtea pe sus de parcă era o pană, ea se lăsă purtată pe brațe de parcă asta făcuse dintotdeauna. Și filmul lor s-a extins ca un microb la restul oamenilor din vamă.

Un tânăr înalt cu pălărie a filmat totul.

-          Încerc să fac un documentar cu niște prieteni despre cum se creează conexiunile între necunoscuți. Sunteți geniali, nu mă așteptam să văd așa ceva acum. Nu vrei să dansezi?

Rera a acceptat bucuroasă, la fel de bucuroasă cum a refuzat shoturile gratis sau alte tipuri de băuturi care i se ofereau pentru că era în permanență în centrul atenției. Așa că s-a retras lângă stâlp și alături de ea s-au retras oameni din grupușorul pe care îl cunoscuse prin domnul C. Nu-l mai găseau nicăieri. Puțin speriată, Rera a împărțit oamenii pe plajă să-l caute pe tipul cu șalvari roșii, dar C nu era niciunde. Când a revenit, cercul de dans se stricase puțin, dar oamenii încă dansau și făceau cunoștință și erau pe vibe-ul vamei. Aparent îi citise iubitei lui câte ceva din Nichita, asta se iartă ușor. Motivul dispariției a fost întemeiat.

9

”Până în zori”.

Expresia pe care lumea din Vama Veche a strigat-o în cor, dansând și simțindu-se bine. Expresia pe care Rera a auzit-o înainte să se retragă la culcare.

-          De ce nu se aplică psihanaliza? a întrebat C, clătinându-se încetișor.

-          Unde anume? i-a răspuns Rera, sprijinindu-i brațul.

-          În psihologie. Psihanaliza e cea mai bună idee, e bazată pe evoluționism.

-          Da, selectare de comportament. E imaginea clasică cu nenea psiholog de pe scaun și pacientul întins pe canapea povestind. Nu se face pentru că nu e chiar accurate. Ca să fie știință, trebuie să fie măsurabilă. De asta există abordările cognitiv-comportamentale, pentru că pe astea poți să le observi, să le măsori.

-          Ar fi mai bine să le combine pe toate. Nu poți aplica o singură tehnică dintr-un tipar unui om, că toți suntem diferiți.

10

Noaptea a trecut rece și puțin incomodă, dar dimineața a venit blândă, cu roua îmbiind natura și dându-i aura de misticism. Rera a ieșit din cort și a mers să se spele pe dinți. Desculță, pe chipul ei se citea fiecare contact cu răcoarea dimineții, fiecare îmbrățișare proaspătă a ierbii.

Când s-a întors, a cules câteva mere dintr-un copac, după care a trecut la prune și i-a dus câteva și domnului C. Încântat, el i-a întins o bucată de mango. Salata de fructe la micul dejun suna cu atât mai bine cu cât erau proaspăt culese din copac.

Bagajele erau făcute și cei doi s-au îndreptat spre plajă, ca Rera s-o vadă o ultimă dată înainte să plece. S-au descălțat și au lăsat roua de pe tălpi să fie înlocuită de apă sărată. După o ultimă țigară pe plajă, s-au îndreptat înspre stație, unde și-au luat la revedere și Rera i-a mulțumit din nou și din nou. Pentru că fără domnul C nu ar fi trăit niciodată toate astea. Pentru că fără domnul C, nu ar fi avut experiența de vamă și nu ar fi dansat, nu ar fi înotat, nu ar fi mâncat mere din copacul din livada aia perfectă. Livada în care androginii se regăsesc.

rera.

x